View My Stats

vineri, 14 ianuarie 2011

dutescu premiant



nu cred in valoarea absoluta a nici unui premiu literar. dimpotriva... mi se pare ca "marginalii" si linia "under" in orice domeniu artistic dau adevarata valoare si sunt intotdeauna punctele de reper care influenteaza pe termen lung "zona culturala". dar nu ma pot abtine sa nu salut, din motive strict subiective, un volum premiat. si din orasul asta iese ceva bun... (Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Opera Prima a fost câştigat în acest an de către autorul m. duţescu cu volumul: "şi toată bucuria acelor ani trişti", publicat anul trecut la editura Cartea Românească).


ne-a scris acolo chiar şi pe noi


şi pe el mi-l aduc aminte perfect
avea un miros bun
auster
de copac uscat noduros

stătea lângă mine pe marginea patului
mai vorbeam câte ceva uneori
îmi povestea din război
şi aşa au trecut cele câteva săptămâni
până când a murit

ţin minte
era în luna februarie - peste drum
în grădină
prunii şi cei doi peri îngheţaţi se chirciseră
de undeva din vecini
un pickup repeta la nesfârşit o muzică vulgară
bunică-mea se oprise din plâns
şi cred că abandonase orice speranţă

tata în schimb părea că este mai bine
iar în seara aceea
după ce ne-a plecat toată lumea din casă
a luat o foaie
un pix
şi-a făcut o listă cu toţi cei pe care şi i-a mai amintit
- pe care i-a cunoscut sau nu -
un fel de arbore genealogic
în care i-a trecut inclusiv pe cei 5 fraţi ai săi
morţi cu toţii până-n 3-4 ani
şi ne-a scris acolo chiar şi pe noi

se întunecase de tot
o cană mare de tablă plină cu vin
pahare
şi acel pomelnic complet inutil
păstrat cu sfinţenie într-un sertar
şi dispărut odată cu tatăl meu
brusc
câţiva ani mai târziu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu