iNCURSIUNI ALEXANDSPRE 8 . INFECTAȚII.

INFECTAȚII.

trecuse de miezul nopții ceilalți aproape morți în spatele perdelei geamurilor geamuri duble cu beton betonat interior exterior rezistent la cutremur de peste 10 grade ieșire imediată pe scara scării de serviciu să mori sigur
benzinăriile prea îndepărtate pentru alimentările necesare prea la marginea orașului
ăștia ar fi trebuit să includă marginile orașului în centrul orașului
în căutarea lichidului dozei exploziei au pus strat nou de asfalt te oglindești în el ca într-o oglindă becuri lumină să vezi și acul de pe asfalt când mergi spre centru în adidașii călcați la dungă am călcat adidașii să dispară toți microbii dinăuntru alb adidas am alb adidas port
aici cazinouri inexistente aici cazinouri inexistente la mine în cartier la el în cartier cazinouri și uzine inexistente
creme de zahăr ars întinse peste blocuri
locuri de murit elegant cu umbreluță fotoliu doze trase prin furtunașe profesioniste ultima tehnologie mulțumirea clientului până la atingerea subită a metastazei
cafeau cu zahăr cafeaua fără zahăr cafeaua cu miere te îmbărbătează vreau o navetă dar repede căci sunt mai grăbit ca toată graba vizibilă

a nins în plină vară bagă vitamine să reziști frigului vitaminizează-te slabule  performanța nouzeci ani și să mai poți explora mijele cu îndemânare acuratețe și mai ales profunzime
cumpărase la amiază de la același non-stop era același tip negricios vânzătorul servea și acum și erau o grămadă de ore de atunci și avea același zâmbet tâmp și vorbea încet că aproape nu distingea ce spune părea o convorbire conspirativă securistă  dar era oricum amabil
ce doriți/ când mai doriți?
pot să iau? să miros/ să gust/ pentru mine gustul este al zecelea simț
vă înțeleg la noi servirea este altfel vreau să spun mai mult decât diferită altfel instantaneu cu schimbare modalitate nouă am făcut multe încerări până am ajuns în acest punct
de aici încolo nu te mai poți întoarce înțelegi de la un punct încolo odată trecut gata nici o punte nu îți mai rămâne
gândul clientului este ghicit înaintea comenzii făcute verbal în fiecare zi marfa altfel îmbunătățită promtă pe gustul clientului
întocmai se simte
ce o băga în el de rezistă în maghernița asta atâtea ore netratat pe cale artificială a nu este clar tratat ambalat pare din alt timp dar astea sunt oricum paralele alăturate involuntar
aici  unde este el pare plin de lăzi plasticuri pastile de țânțari șpreiuri de gândaci gume de mestecat vodcă proaspăt desfăcută damf amețeală în aer te îmbeți numai când respiri lipsesc jucăriile păpușile pentru fetițe
deschizi și închizi gura ca peștele când comanzi dar el înțelege tot chiar și tot ce nu mai comanzi ci doar îi șoptești

căutam femeia din vârful bobocului de trandafir jucăușă înțeleaptă una care latră și zbiară și nu mănâncă caramele otrăvitoare de pe gios
avem un ceas lângă fotoliu care arată de fiecare dată ora 12.00 oricând privești ecranul aceeași oră aceeași zi același an înțepenită oră naște speranțele opririi timpului într-un loc umbros
nu m-am decis dacă sunt un amator sau un profesionist în arta somnului și în captarea lucidă a viselor tot încerc să înțeleg mecanismele lor de funcționare rateu după rateu dar o să prind undeva explicațiile   le prind la colț
( într-un colț mototolită mâna ta - d.)

d: am luat de fiecare dată numai premiul întâi cu cununiță clasele unu- patru coronița era mereu din narcise artificiale nu știu de ce
o.h: ai luat un premiu artificial
păcat ca mama este româncă nu este peruancă prin atingeri lima meditația lima aerul tare muntele abstintența cu absint
tu nu vrei să te te trezești și să te înfigi cât mai adânc în celălalt?

eu te-am reinventat de fiecare dată când ai clacat iar tu ai stat aici și ai privit la toate ca un muist
nici o mișcare decisivă 

mamă unde este tatăl meu stă ascuns stă ascuns printre toate jucăriile cu termen de garanție limitat
în puf în puf este bine te pierzi

privesc totul ca pe un spectacol al lor comutat pe alt canal tocmai când desfăceam încă o doză pentru destindere înțelegere clacare salt într-un picior te învîrtești în mijlocul camerei te tot învârți cauți buricul

îmi fac un ceai bromură relaxant pentru voi doar cianură UITE AȘA MĂ AGĂȚ de viață cu o singură unghie ce nu se rupe și apucă bine ceva rezistent orice să nu fiu tras de ape sau mai știu eu ce

incursiuni alexandrine (6)e (7)

damiev: ești inalterabil.
o.h.: nu există termen de garanție. negarantat. livrat. ambalaj. hambalat cretacicus. humulus. precum în cumpălinire.
fericire din nimic și groază din orice.

subterana crește
îngrijesc atent la amprente necunoscute
nu are o formă bine stabilită
viața paralelă este aceea pe care o dorești
întreruptă    nu asta nu   niciodată     va fi  în sfârșit o dată

RENga dialog:

damiev: operația fost reușită
              pacient          mort
am chemat salvarea poliția morgaaaaa

o.h: se poate privi asta din spate? peste umăr?
aaaaaa
Diavolulll ?
d: sper din tot sufletul ca niște barbiturice să-mi producă niște fosfene
(pierdere a limpezimii, a transparenței unui lichid din cauza impurităților) să SPUN că în fiecare zi a venit Revelionul și că o să plec
o.h: unde ajungi?
d: vreau să ating Mont-Blancul sufletului meu și să mă îndrept spre Kilimanjaroooo
sper ca al doilea creier să fie atât de meticulos și să inventeze o roată zimțată, căci lanț iau de la tine ca să-l cupleze și pe celălalt.

nu pot să depășesc optsprezece ani având un complex al inchetitudinii,  paradoxul imaturității, adică de la 30 de ani poate începe procesul de întinerire.  

damiev: am avut adeseori păreri preconcepute despre mai toate lucrurile, în general, iar acum ți-aș spune că odată cu epuizarea lor m-aș găsi orb fără nici un punct de sprijin.
iartă-mi te rog incoerența și citește printre rânduri. dacă ai încerca să mă duci pe un drum al dezvinovățirii, în sensul că, nu toate fenomenele îmi poartă amprenta, ci ar mai exista și cauze exterioare, toate bune și frumoase, însă nu mai cred ca tine teoria asta.
mai putea găsi vinovat în mai toate de ar fi să o faci cu un ochi critic, și chiar te-aș crede pe cuvânt dacă te-ai crispa nervos.
când ne-am despărțit ultima oară, îți amintești că ne încurajam reciproc în ceea ce privește scrisul. lucru bun și ăsta, dar descopăr acum, cu infinită disperare, că mecanismul critic al judecății de apoi și-a făcut pe deplin datoria. chiar și o fracțiune de secundă , chiar și un obiect pierdut, un gest aberant a putut să declanșeze la proporții înspăimântătoare sentimentul ratării.

o.h: nu mai am casetofon de două săptămâni. tăcerea asta face ce vrea din mine.
a apărut o amorțire a dinților ca înaintea unei extracții. o extracție amânată de fiecare dată, transformată într-o invazie calculată, amânată, calculată, până la insuportabilitate.

întâi intri în primul corp. apoi în al doilea. și tot așa, până le pierzi șirul și rostul.

este ca  și cum ai merge într-o căruță pe drum de țară. în față este măgarul. unul bulgăresc ca rasă. 
căruța te tot leagănă, te tot leagănă, și tu nu ai mai vrea legănarea. ar veni greața peste tine. ca după ce ai tras din pungă. și tu nu ai mai vrea. nu ai mai dori să urmeze nici un drum, dar căruța merge în continuare,  trasă de măgarul bulgăresc, un măgar pur-sânge, unul conștiincios, nu din ală care ar vrea să se oprească în mijlocul drumului. oricum, prea mulți catâri în lanul de porumb, prea mulți și nefolositori. 
tu ai nevoie de control, l-ai prinde de ceva dacă ai avea de ce, dar nu poți. 
regulile controlului le uiți, ori te uită ele pe tine, te lasă în căruța măgarului bulgăresc părăsit. 
nu ai hățurile. și ar trebui să ai hățurile în mâni. ți-au scăpat hățurile. magarul. căruța tot merge. spre groapă. ți se face rău. ai scăpat hățurile. 

d: visez de câteva nopți un șarpe. 
stăm pe o rână. fiecare în trupul lui. calmi. imperturbabili.

fiecare. separați. în trupul lui.

INCURSIUNI ALEXANDRINE (5)

o.h: vin înspre mine delăsarea 
refuzul unei minime înaintări din apartament în afară   o ușă de deschis cu degetele care nu mai ascultă nu mai aud și tremură fără atingere
tu afară vrei nu?      vrei afară înstrăinatule?

damiev: vrei să pleci bântuit de sufletul tău ca de o stafie într-o casă pustie
              vrei să pleci


când poți să vrei
numai afară vrei dar afară nu mai este chiar afară ieși afară
măiiii băiiii ieși stând
ieși afarăăă
unde pleci când nu te mai apleci?
și trupul nu se pornește chiar dacă îi repeți comanda vrei să ieși
dar nu se mișcă deloc trupul prins asediat pe loc între deschiderea ușii și hol debaraua cu un vraf de cărți deasupra gata să-ți rupă gâtul la prima mișcare greșită

este înțepenit între prea multe câte și de unde și nu-și mai dă seama

nu mai afli

am învățat pe dinafară cum să duc mâna la gură introducere de hrană alimente-gunoi duc mâna la gură și înapoi repetat învățat repetat mama învățăturii noastre am învățat-o bravo învățătura de minte este ultima învățătură primită

privitul pe ferestră și cocoșul gicu istericul
cocoșul strigă netăiat dincolo de gard de la gard încolo începe altceva dimineața începe altceva nici o legătură cu ce a fost înainte
băutul cafelei cu înghițituri și plescăituri când îți lingi buzele înghițirea apei prelungită
setea mereu setea ce te soarbe cum spune damiev
ce doream să spun să mai fac  nu
refac doar harta repetabilă a derutei

damiev: vrei să pleci și ieși prin ligamentele mâinii
              pe ușă copacii grei apăsători prin aerul albastru acoperindu-i
de pe banca proaspăt vopsită soarele își țese străvezie pânză
o casă părăsită bântuită de stafii.

o.h. : gesturile capătă pregnanța unei oboseli inexplicabile
gesturile prind pojghiță și mucegai
doream cât mai doream și brusc intervenția uitării care calmează și îndepărtează tot ce ai fi vrut să-ți aduci aminte
colapsul în toată splendoarea      implozia minuțios pregătită căci vezi înainte sau ți se pare
străbaterea camerelor apartamentului ca un periplu agitat prin imaginile unui minți suspendate
între și între
prea multe  direcții zig-zagate prin orașul și teritoriile lui interzise
gara teii mirosul lor castanii parcul hotelul și terasele lui ca niște cazemate ale pierzaniei unde ultimii bețivi sunt încă rezistenți în fața paharelor ca niște cărți de tarot în ele află viitorul tuturor
cine știe ce mai urmează când nu mai poate urma mare lucru
non-stopurile cu vânzătoarele răpuse de oboseală oferind în transă restul de bănuți hârtiile mototolite prin gemulețul cu rol protector gata să adoarmă cu restul în mână
ele au nevoie de un pat și un somn de un an de zile după cât au muncit
au mare nevoie de somn și nimeni nu-l oferă
nimeni
geam despărțitor pentru că unii sunt aici ceilalți uitându-se mirați la noi se tot uită și se tot uită până vor adormi cu toții de partea cealaltă a geamului cu ochii bulbucați
dar voi ca tonții exact ca ei sunteți
dincolo de parc și ultimele perdele perfect întinse să nu observi nimic dincolo de geamuri peste calea ferată peste câmpurile părăsite de pestea calea ferată peste aburul dimineții peste mereu peste dincolo și mereu dincolo broasca sărind de pe o linie de cale ferată pe altă înaintea ta ghidându-te ca pe ultimul orb din orașul acesta
ea știe mai bine traseul    ea știe

doar gustul de mucegai din gură intens și o aromă de busuioc
o aromă persistentă dulceagă de neuitat o aromă de busuioc i-a năclăit amintirile

baia spălată cu clor fiecare centimetru de faianță  fiecare bucățică albă sau cu modele de flori chicioase  geamul minuscul de deasupra pe unde a intrat damiev într-o noapte când am pierdut cheia și nu mai exista o alta de rezervă
bă tu în propria ta casă intri prin efracție ne arestează ăștia ca pe proști
violarea propriului domiciliu  cucerirea domiciliului în noapte
ca tâlharii am fost
sârmele deasupra căzii ca niște semnale prevestitoare
sârmele de rufe bune de spânzurare dar nu vrei boierule nu vrei lasă

d: orologiul bate neîncetat aceeași oră gravitațională
    o casă părăsită bântuită de stafii

lamele de ras pe policioara albă proaspt curățată cu clor un alb sclipitor
lamele albastre prinse în plastic tăcute
silențioasele aparate de ras   crema de ras cu mentol ten de ten îți lasă după  periuța de dinți privindu-mă în ochi ca pe un intrus
înstrăinatule vrei să pleci
mirosul puternic al unui alt trup trecut prin aceeași încăpere de curând
s-a uitat în oglindă aburită nu s-a mai recunoscut

d: vrei să pleci și ieși prin ligamentele mâinii
    o casă
    o casă bântuită de stafii
  
vrei să pleci

INCURSIUNI alexandrine (4)

(REȚETAR.
epistole din concursul cea mai frumoasă epistolă din țară noi am scris-o. totul la trei mâini și trei degete. epistolele Renga sunt cu garanție nelimitată.)

d: - îmi trăiesc viața de parcă fiecare zi ar fi 1 aprilie... recunosc am o mentalitate de sinucigaș...
am studiat de curând un manual de psihiatrie american. m-am regăsit fragmentar suferind de toate bolile de acolo... ce așa mai putea face? este total inutil acest ghid, viața mea îl depășește. 

modig către damiev: dacă erai bolnav erai demult la spital. stai liniștit!
damiev: dar tu nu știi câte speranțe mi-am pus eu în această boală.

la urgențe: terapie suportivă și ceva meloterapie să levitezi.
psihoterapie analitică pentru a întoarce mintea pe dos ca pe o mănușă. să vezi cât praf cade din ea.

damiev: îmi delapidez repetat mintea, încerc să mi-o pierd pentru a mi-o găsi apoi altfel... alteori îmi regurgitez trecutul ... fiecare rămâne ghidat doar de propriile obsesii și pasiuni.

uneori încerci derutarea sau doar asta îți iese cel mai bine. (o.h)

din epistola lui modig către d. și o.h. (fragmente sfinte. însemnate. neasemuite.)
-am crezut( și cred) că cea mai mare calitate a mea este rostirea. adică pot comunica, rezona cu lejeritate, dar timpul nu-mi dă dreptate: am vorbit foarte puțin cu voi. am crezut că mă pot construi prin diferențiere, prin critică și contrast.
astfel stând lucrurile mi-am ales pentru ridicarea și definirea mea, alte trepte, puncte de sprijin,alte creioane și culori.
cred că mă pot desena doar prin conflict.
totuși, nu mai pun la socoteală sensibilitatea mea excesivă uneori și nici frica instictivă, că aș putea pierde tot în contactul cu oamenii.
ce ne mai prăpădim de râs de lumea în care trăim.
cum mai alergăm și nu ne pasă de ziua de mâine. de ziua dată să murim.
suntem trei oameni în câmp cu inimi ce vorbesc aceeași limbă, dar beau ceai englezesc din căni total diferite.

Azil- loc unde găsește cineva ocrotire și adăpost. instituție unde sunt internați cei foarte tineri. infirmii țării.
loc de ocrotire și adăpost. de tineri. de ele avem nevoie. de cât mai multe centre. urgent. de minimul necesar dispariției în liniște cu instrumentarul omologat de cei din marile ministere.

trăiesc să-mi exprim propria derută și mirare. să derulez cu întârziere secvențele. nu adera. să nu te prinzi de nimic din toate aceste cârlige. (o.h)

- știți ce aspus Zavera de mine? bă, tu ai o personalitate de nul și ești ca o gaură neagră care absorbi totul. și e un lucru bun să fi nul. (modig)

epistola lui damiev.

prieteni dragi, (planton 3/4)
mă străduiesc să vă scriu în acest moment de respiro în care poți să gândești, să fi altceva decât un mecanism sau acefal.
sunt bine, sănătos și chiar voi sta un an cu ochii în tavan.
îmi lipsiți, mi-e dor de nopțile de cașcaval pe care le ronțăiam împreună.
dacă aș putea să vă scriu cu anumite culori, cu mirosul, m-aș descrie ca îmbălsămat într-un albastru tern, spălăcit cu irizări de petrol, ulei mirosind a săpun ieftin, a lavandă de 15.000 de lei, a latrină. însă nimic nu e mai dezarmant decât timpul ( 11 luni), coșmarul din care te trezești paralizat. ( dușurile merg și ele, mâncarea este bună/ și dacă ești băiat bun/ ai o vizită pe lună). ascult muzici și în momentele libere citesc rânduri din Castelul lui Kafka, o variantă neaoșă din Educational Prison.
vinovăția este mai presus de orice îndoială și toate astea parcă par să aibă puterea să te absolve de toate greșalele noastre  și greașalele greșiților noștri.

cel mai important lucru aici e să taci, să nu articulezi nici un sunet de parcă în pregătirea pentru instrucție cineva a strecurat, din greșeală exerciții de zen. cât de culpabil trebuie să fiu să reiterez în zece rânduri un cuvânt precum vinovăție
(și sinonimele). să taci.

poate că n-am să înțeleg niciodată acest sentiment provocat de angoasă că te îndrepți spre ceva fără destinație.
raul, am văzut că erai turburat și crede-mă, că și eu gâfâi cu ritmul ăsta impus, pentru că cel mai greu este să fi tu însuți. nu am stofă de erou, ce m-a salvat a fost poate caracterul meu demonstrativ.